vineri, 06 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Aproape 600 de școli și instituții de învățământ profesional tehnic desfășoară astăzi orele în regim online
Sursa foto: Tatiana Ețco / Radio Europa Liberă

Aproape 600 de școli și instituții de învățământ profesional tehnic desfășoară astăzi orele în regim online

Elevii din 571 de școli din R. Moldova participă astăzi la ore online. Cele mai multe instituții de învățământ general care desfășoară procesul educațional în acest format se află în municipiul Chișinău (147 de școli), raionul Florești (38 de școli) și raionul Sîngerei (34 de școli).

Alte 474 de instituții organizează procesul educațional cu prezență fizică, 21 dintre acestea începând activitatea didactică la ora 09:00.

De asemenea, 42 de școli desfășoară lecțiile în format mixt (atât online, cât și fizic), în timp ce 74 de școli vor recupera orele ulterior.

Din numărul total de 81 de școli profesionale, centre de excelență și colegii, 22 desfășoară activitatea în regim online, 55 - cu prezență fizică, iar patru - în format mixt.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram

Amintim că, până la ora 24:00, toată țara se află sub cod galben de polei și ghețuș.

În contextul condițiilor meteo nefavorabile, Primăria municipiului Chișinău a dispus ca elevii din capitală să învețe online în perioada 5-6 februarie. Ulterior, autoritățile din municipiul Bălți au decis ca toate gimnaziile și școlile să desfășoare procesul educațional în format online pe 6 februarie.

Elevii din capitală au învățat online din același motiv și săptămâna trecută, în perioada 28-30 ianuarie, iar cei din bălți - în perioada 28 ianuarie - 3 februarie.