marți, 28 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
ANSP: Numărul infecțiilor respiratorii, în ușoară scădere. Niciun caz nou de COVID-19, raportat într-o săptămână
Sursa foto: Getty Images

ANSP: Numărul infecțiilor respiratorii, în ușoară scădere. Niciun caz nou de COVID-19, raportat într-o săptămână

Situația epidemiologică din Republica Moldova rămâne stabilă, cu o ușoară tendință de scădere a cazurilor de infecții respiratorii. Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că, în perioada 20-26 aprilie, au fost înregistrate 1661 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu 1% mai puține decât în săptămâna precedentă. Cei mai afectați rămân copiii.

Și numărul cazurilor de gripă sezonieră este în descreștere. În ultima săptămână au fost confirmate doar trei îmbolnăviri - două în raionul Călărași și una în municipiul Chișinău, față de cinci cazuri raportate anterior.

Un semnal pozitiv vine și pe segmentul COVID-19: pentru a doua jumătate a lunii aprilie nu a fost înregistrat niciun caz nou.

Specialiștii ANSP spun că monitorizarea circulației virusurilor respiratorii continuă la nivel național, iar deși tabloul epidemiologic este mai favorabil, măsurile de prevenție rămân actuale.

Autoritățile sanitare recomandă populației să nu neglijeze regulile de protecție - de la igiena mâinilor și evitarea spațiilor aglomerate, până la adresarea la medic la primele simptome. Totodată, este reiterată importanța unui stil de viață sănătos, care contribuie la menținerea imunității și reducerea riscului de îmbolnăvire.