ANSA, despre bananele cu pesticide: „Responsabilitatea o poartă atât importatorii, cât și comercianții”
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a venit astăzi cu o serie de precizări în privința reziduurilor de pesticid „Clorpirifos” în banane. Se întâmplă la câteva zile distanță după ce un lot de 23 de tone de fructe din Ecuador a fost retras din două rețele de magazine.
Potrivit ANSA, pe 23 ianuarie 2024 a intrat în vigoare noul Regulament sanitar privind limitele maxime de reziduuri de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrană de origine vegetală și animală pentru animale, acesta fiind mult mai exigent decât cel anterior.
„Referitor la cazul de depistare a depășirii reziduurilor de pesticid „Clorpirifos” în banane proaspete, țara de origine Ecuador, menționăm că, până la intrarea în vigoare a noului Regulament sanitar, limitele maxime admisibile de „Clorpirifos” constituia 3 mg/kg. Actualmente acestea constituie 0,01 mg/kg, adică de 300 de ori mai mici decât cele precedente. Drept urmare, pot fi depistate situații de depășire a limitelor maxime admisibile ale unor reziduuri de pesticide, similar ca în cazul cu bananele”, explică responsabilii.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Săptămâna trecută, compania care unul dintre cele două lanțuri de magazine vizate, Moldretail Group S.R.L, a menționat că responsabilitatea pentru depășirea limitelor de reziduuri de pesticide nu le revine rețelelor de supermarketuri, ci importatorului care a furnizat lotul de fructe. În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor precizează că „responsabilitatea privind siguranța alimentelor o poartă, în egală măsură, atât producătorii/importatorii, cât și comercianții”.
„Rugăm insistent atât producătorii, cât și importatorii de produse alimentare de origine vegetală să se conformeze noilor rigori ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide, pentru a evita cazuri de retragere de pe piață și rechemare de la consumatori”, a conchis autoritatea.
Conform informațiilor furnizate de ANSA, R. Moldova nu este unica țară care depistează cazuri privind depășirea limitelor maxime admisibile de „Clorpirifos” în diferite categorii de fructe și legume. Unul dintre acestea a fost semnalat în luna aprilie, în Estonia, la fel, în cazul unui lot de banane, distribuția fiind în mai multe țări din Uniunea Europeană.