Angajata care l-a acuzat pe Marian Lupu de avansuri sexuale a fost demisă. Reacția Curții de Conturi

Angajata care l-a acuzat pe Marian Lupu de avansuri sexuale a fost demisă. Reacția Curții de Conturi
Sursa foto: Curtea de Conturi a R. Moldova

Angajata Curții de Conturi, Tatiana Vozian, care l-a acuzat de avansuri sexuale pe Marian Lupu, președintele Curții de Conturi, spune că a fost demisă din funcție. Anunțul a fost făcut luni, 11 septembrie, de angajata CCRM pe pagina sa de Facebook.

„Demisă pentru că am denunțat public avansurile sexuale ale președintelui Curții de Conturi Lupu”, a declarat Tatiana Vozian într-un mesaj pe rețele. Angajata CCRM susține că va ataca decizia Curții de Conturi în instanța de judecată, catalogând demiterea sa drept ilegală.

„Demisă pentru că sunt femeie vocală! Ziceți că nu aveți cadre în instituții publice, nu aveți cu cine lucra? Uitați-vă cum Lupu elimină cadre excepționale și competente - vorbesc de mine - pentru că nu mă supun lui!

Hărțuitorii rămân nemișcați și neatinși în funcții de conducere, funcționarii publici care denunță practici ilegale - demiși!”, a spus Vozian într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Într-un comunicat, Curtea de Conturi a declarat că afirmațiile fostei sale angajate sunt „calomnioase şi defăimătoare”. CCRM a menționat că declarațiile „nu sunt veridice” şi consideră că ar fi „o reacție deplasată” la rezultatele anchetei de serviciu desfășurate de Comisia de disciplină a CCRM, în care este vizată Tatiana Vozian.

Potrivit Curții de Conturi, fosta angajată a CCRM este vizată într-o anchetă de serviciu în care au fost examinate pretinsele fapte de comportament sesizate ca abateri disciplinare de către colega sa de serviciu, șefă a unei Direcției din cadrul instituției.

Amintim că fosta angajată CCRM, demisă recent, susține că Marian Lupu, președintele Curții, i-ar fi făcut avansuri sexuale. Femeia, care este șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare, spune că deoarece l-a refuzat, s-a pomenit cu un dosar intern privind nerespectarea normelor de conduită a Curții de Conturi.