ANALIZĂ/ R. Moldova importă mai multă fasole decât exportă
În ultimii cinci ani, R. Moldova a importat peste 5.000 de tone de fasole, preponderent din Ucraina. În aceeași perioadă, țara noastră a exportat peste 2.200 de tone de fasole în astfel țări precum Sudanul de Sud, Belarus și Macedonia de Nord. Datele au fost prezentate într-o analiză de către directorul executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”, Iurie Rija, notează Radio Moldova.
Potrivit lui Iurie Rinja, anual, în țara noastră ajung peste 1.500 de tone de fasole din Ucraina. Turcia, Kârgâzstan, Uzbekistan și Polonia sunt alte câteva țări care ne asigură cu fasole.
În total, în ultimii patru-cinci ani au fost importate 5.154 de tone, în valoare de peste 93 de milioane de lei. Produsul ajunge în magazinele autohtone preponderent în formă conservată, întrucât țările din care importăm au o infrastructură dezvoltată de procesare și păstrare a fasolei pe termen lung.
„Avem teren pe care să cultivăm această cultură, doar că nu avem o infrastructură dezvoltată de procesare, ca să ne putem permite să o conservăm. Acesta este motivul principal pentru care importăm a cantitate atât de mare. Importurile depășesc de 2-3 ori exporturile producătorilor autohtoni”, a explicat Iurie Rinja.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Totuși, în ultimii cinci ani, țara noastră a exportat peste 2.200 tone de fasole în 14 țări. 77% din cantitatea totală exportată a ajuns în Sudanul de Sud, Belarus și Macedonia de Nord.
„Am avut ani în care exporturile au explodat, cum ar fi anul 2022, când a fost observat un trend ascendent, de creștere a cantităților. Am pornit de la 400 de tone și am ajuns la 600 de tone de fasole. În 2023, pe piețele externe au ajuns 600 de tone. Fasolea este o cultură rezistentă la diferiți factori și nu necesită investiții mari pentru îngrășăminte minerale, și cred că, am putea extinde suprafețele”, a conchis expertul.
În R. Moldova, fasolea poate fi cultivată în condiții favorabile pe cea mai mare parte a terenurilor arabile, scrie radiodifuzorul public. Soiurile crescute la noi fac parte din specia de fasole comună, în prezent în țară fiind omologate alte câteva soiuri pentru boabe: Crizantema, Floare, Garofița, Marița, Nicolina, Aluna sau Concurent.