Alexandr Pînzari este noul director adjunct al Centrului Național Anticorupție

Alexandr Pînzari este noul director adjunct al Centrului Național Anticorupție
Sursa foto: parlament.md

Numirea în funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA) a lui Alexandr Pînzari a fost adoptată în cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului de joi, 17 august.

Pînzari activează în cadrul CNA din anul 2016 ocupând, până la ziua de astăzi, funcția de șef Direcție generală teritorială „Nord” a CNA. Alexandr Pînzari are diplomă de licență și de masterat în domeniul dreptului și, anterior, a activat la Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit legislației, directorul Centrului Național Anticorupție este asistat de doi adjuncți, care sunt numiți în funcție de Parlament, la propunerea directorului, pe perioada mandatului acestuia.

Potrivit declarației de avere și interese personale, noul director adjunct al CNA a ridicat în anul 2022 un salariu de 344.583 lei, adică 28.715 lei lunar.

Alte venituri ale viitorului director adjunct CNA sunt:

– o indemnizație lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani - 146.873 lei, adică 12.234 lei lunar și
– o alocație pentru copii din partea Agenția Județeană de Plăți România circa 11 664 RON (aproximativ 46.840 lei).

Pînzari deține o casă de locuit de 70 de metri pătrați, în valoare de 116.264 lei și un apartament de 51 metri pătrați, care costă 12.116 lei.