vineri, 02 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Alertă la granița României: mesaj RO-Alert în județul Tulcea, două aeronave F-16 ridicate în aer
Colaj: ziar.md

Alertă la granița României: mesaj RO-Alert în județul Tulcea, două aeronave F-16 ridicate în aer

Autoritățile române au emis, joi, un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea, avertizând asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian, în contextul situației de securitate din apropierea frontierei cu Ucraina, transmite Euronews.

Potrivit informațiilor oficiale, au fost identificate mai multe ținte aflate în deplasare către zona de frontieră româno-ucraineană, motiv pentru care autoritățile au aplicat procedurile standard de monitorizare și protecție a spațiului aerian.

În acest context, două aeronave de tip F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate în aer, pentru misiuni de supraveghere și asigurare a securității aeriene.

Autoritățile au precizat că nu există, în acest moment, informații privind impacturi pe teritoriul României, iar populația este îndemnată să respecte recomandările transmise prin sistemul RO-Alert.

Foto: Euronews

Amintim că un alt mesaj a fost transmis și joi, 1 ianuarie, după ce Federația Rusă a atacat Ucraina. Două aeronave de luptă F-16 au fost ridicate pentru a monitoriza zona de frontieră.

În prima zi a anului, noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene, în apropiere de România
Prima zi a anului 2026 este marcată de noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în apropierea frontierei cu România. Ministerul român al Apărării informează că sistemul de supraveghere a identificat vehicule aeriene lansate de Federația Rusă către porturile din zona Ismail. În jurul orei 10:00,

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram