Alertă cu bombă la un liceu din Capitală. Detalii de la Poliție
Săptămâna începe cu o nouă alertă cu bombă în sectorul Botanica al Capitalei. Elevii și profesorii unui liceu din strada Valea Crucii au fost evacuați luni, 18 septembrie, în jurul orei 09:45, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că instituția este minată.
ACTUALIZARE: Ofițera de presă a Poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat pentru ziar.md că în urma verificărilor efectuate, obiecte sau substanțe explozibile nu au fost depistate.
„În urma verificărilor efectuate, obiecte sau substanțe explozibile nu au fost depistate. Alerta cu bombă nu sa adeverit. Ofițerii secției investigație și urmărire penală a IP Botanica, au dispus mai multe acțiuni în vederea identificării autorului alertei cu bombă. Totodată, a fost inițiat un proces penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism, iar persoana culpabilă de infracțiune riscă amendă de până la 42 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani”, declară Natalia Stati.
Știrea inițială
Elevii și profesorii unui liceu din strada Valea Crucii au fost evacuați luni, 18 septembrie, în jurul orei 09:45, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că instituția este minată. Potrivit portalului Puls Media, este vorba despre Liceul Teoretic Mihai Grecu.
„La data 18.09.2023 în jurul orei 09:45 în Inspectoratul de Poliție Botanica al Direcției de Poliție min. Chișinău a parvenit informația 112 precum că, pe adresa str. Valea Crucii, in incinta unui unui liceu este amplasat un obiect explozibil. Apelul la serviciul 112 a fost făcut de către un bărbat. Elevii, personalul didactic și persoanele care se aflau în incinta liceului, au fost evacuați, zona - încercuită. Serviciile specializate activează la fața locului”, a declarat pentru ziar.md, ofițera de presă a Poliției Capitalei, Natalia Stati.
În ultima săptămână, aceasta este a treia alertă cu bombă anunțată în Chișinău. Pe 13 și 17 septembrie, la un centru comercial din Chișinău au fost anunțate alerte cu bombă.