Alertă cu bombă la Judecătoria Buiucani. Avea loc o ședință în dosarul Evgheniei Guțul și a Svetlanei Popan

Alertă cu bombă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde se desfășura o ședință în dosarul bașcanei Evghenia Guțul și secretarei oficiului central al fostului Partid „Șor”, Svetlana Popan. Contactată de ziar.md, ofițera de presă a Poliției capitalei, Sveltana Scripnic, a declarat că o persoană necunoscută a sunat și a anunțat că edificiul este minat.
„La moment, toate serviciile specializate acționează conform protocoalelor. În context, a fost întreruptă ședința în curs în care era examinat cazul unei persoane”, a precizat Svetlana Scripnic.
Una dintre versiunile analizate de Poliție este faptul că acțiunea a fost una premeditată, pentru a tergiversa procesul.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că bașcana Găgăuziei a fost reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău în seara zilei de 25 martie, înainte de a se îmbarca în avionul spre Istanbul.
Evghenia Guțul este vizată în două dosare separate. În unul dintre acestea, Guțul și secretara oficiului central al fostului Partid „Șor”, Svetlana Popan, sunt cercetate pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii scoase în afara legii.
În celălalt dosar, bașcana este cercetată pentru gestionarea frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații, în campania pentru alegerile bașcanului din 2023. La data de 28 martie, Guțul a fost plasată în arest preventiv pentru o perioadă de 20 de zile pe această cauză.
Procurorii anticorupție au solicitat pentru Evghenia Guțul 30 de zile de arest preventiv și în dosarul finanțării ilegale a fostului partid „Șor”, însă magistrații de la Judecătoria Buiucani au respins demersul.