Alegerile prezidențiale din România ar putea fi reluate: Primul tur - pe 15 decembrie, iar al doilea - pe 29

Alegerile prezidențiale din România ar putea fi reluate: Primul tur - pe 15 decembrie, iar al doilea - pe 29
Sursa foto: Alamy / Profimedia

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România ar putea fi reluat, în cazul în care Curtea Constituțională de la București (CCR) va decide să anuleze votul din 24 noiembrie. În asemenea circumstanțe, turul întâi ar putea avea loc pe 15 decembrie, iar al doilea - pe 29 decembrie. Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat acest lucru în jurnalul „Bună dimineața, România” de la Euronews România.

În cadrul intervenției sale, Toni Greblă a făcut trimitere și la declarația președintelui demisionar al PSD - premierul român Marcel Ciolacu, care a candidat din partea formațiunii la alegerile prezidențiale și care a anunțat joi că se va retrage din cursă, indiferent de rezultatul renumărării voturilor.

„Vă spun ce zice legea. Legea, dacă CCR constată că rezultatul votului este atât de grav viciat încât se schimbă ordinea competitorilor politici, poate să dispună invalidarea turului de scrutin și reluarea acestuia în a doua duminică de după pronunțare Curții. (...) s-ar repeta primul tur al alegerilor prezidențiale cu un buletin de vot compus din toți cei 14 competitori politici care au fost înscriși în cursa prezidențiale, indiferent de declarațiile publice ale unor competitori politici că se retrag, că sprijină, că îndeamnă..”, a precizat oficialul.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Potrivit lui Toni Greblă, dacă noul președinte al României nu va fi ales până la încheierea mandatului actualului șef de stat, Klaus Iohannis - adică până pe 21 decembrie curent, cel din urmă ar urma să fie președinte interimar.

„Situația interimară, mandatul președintelui în exercițiu se prelungește până la depunerea jurământului noului președinte ales. Interimar sau definitiv, președintele are aceleași puteri. E vorba numai de perioada de timp în care acesta acționează”, a explicat Greblă.

Amintim că Înalta Curte de la București a ordonat joi renumărarea celor 9,46 milioane de voturi exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, înainte de a se întruni din nou vineri, la ora 14:00, pentru a examina cererea. Totuși, oficialii electorali au declarat că nu este posibil să numere voturile suficient de repede pentru a finaliza renumărarea înainte de audiere. Astfel, procedura de renumărare ar urma să dureze până în seara zilei de duminică, 1 decembrie, la ora 22:00.

Curtea Constituțională de la București a cerut renumărarea voturilor pentru prezidențialele din România
Curtea Constituțională a României a decis astăzi renumărarea tuturor buletinelor de vot de la primul tur al alegerilor prezidențiale, inclusiv a celor valabil exprimate și a celor nule, scrie G4Media. Astfel, Curtea Constituțională de la București a decis joi, 28 noiembrie: * Reverificarea și ren…

Candidatul independent Călin Georgescu a ieșit pe primul loc după turul întâi al alegerilor la președinția României din 24 noiembrie. Acesta este urmat de candidata Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi. Cei doi urmează să se dueleze în al doilea tur de scrutin, care va fi organizat pe 8 decembrie 2024.

Victoria în primul tur al alegerilor din România a lui Călin Georgescu a declanșat unde de șoc cu privire la traiectoria politică a țării UE și NATO. Potrivit Politico, multe îngrijorări se concentrează pe modul în care o campanie pe TikTok a reușit „să scoată din obscuritate un candidat necunoscut”.

Reprezentanții TikTok vor fi audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România
Marți, 3 decembrie, reprezentanții TikTok vor fi audiați de către Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor din Parlamentul European (PE). Eurodeputatul român Dan Nica a anunțat acest lucru joi, 28 noiembrie, în contextul în care aplicația deținută de compania chineză ByteDance este s…