Alegeri în SUA. Cine luptă pentru fotoliul de la Casa Albă
Pe 5 noiembrie 2024, alegătorii americani vor merge la urne pentru a alege următorul președinte al Statelor Unite. În cursa pentru fotoliul de președinte au fost înscriși, în total, cinci candidați. Este vorba despre vicepreședinta democrată Kamala Harris, fostul președinte republican Donald Trump, candidatul independent Cornel West, candidatul Partidului Libertarian, Chase Oliver, și candidatul Partidului Verde - Jill Stein.
Reuters a realizat o scurtă descriere a celor cinci candidați, care se vor confrunta la scrutinul din 5 noiembrie.
Partidul Democrat - Kamala Harris
Kamala Harris, în vârstă de 60 de ani, a câștigat nominalizarea Partidului Democrat după ce Joe Biden a renunțat să mai candideze pentru un nou mandat de președinte.
Fostă senatoare, procuror general al Californiei și procuror în San Francisco, Harris a devenit prima femeie care a ocupat funcția de vicepreședinte după ce Biden a ales-o ca parteneră de tandem în 2020. Dacă va câștiga, ea ar fi prima femeie care va deveni președinte în istoria de 248 de ani a națiunii.
Sondajele de opinie arată că Harris menține un ușor avantaj, de 46% față de 43%, în fața candidatului republican Donald Trump.
Partidul Republican - Donald Trump
Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, a obținut nominalizarea republicană în luna iulie curent. Trump face campanie pe fondul unor provocări judiciare fără precedent, inclusiv o nouă punere sub acuzare ca urmare a eforturilor sale de a inversa rezultatul alegerilor din 2020, câștigate de Joe Biden.
În funcție din 2017 până în 2021, el a calificat acuzațiile care îi sunt aduse în patru dosare penale drept un atac politic, jurând „răzbunare” împotriva presupușilor săi dușmani și abordând o retorică din ce în ce mai distopică, remarcă Reuters.
Trump este cel mai în vârstă candidat la președinția SUA şi, dacă va câștiga alegerile din 5 noiembrie, ar deveni al doilea cel mai în vârstă președinte al națiunii. S-a confruntat cu două tentative de asasinat, una la un miting de campanie din Pennsylvania, în iulie, şi alta, în septembrie, lângă unul dintre terenurile sale de golf din Florida.
Partidul Libertarian - Chase Oliver
Deși Partidul Libertarian l-a invitat pe Donald Trump la convenția sa, în cele din urmă l-a ales drept candidat la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie pe Chase Oliver, în vârstă de 39 de ani. Oliver a candidat pentru un loc în Senatul statului Georgia în 2022 şi a obținut 2% din voturi.
Partidul Verde - Jill Stein
Jill Stein, în vârstă de 74 de ani, de profesie medic, care a candidat din partea Partidului Verde și în 2016, candidează din nou în 2024. Ea și-a lansat actuala campanie acuzându-i pe democrați că și-au trădat promisiunile referitoare la „muncitori, tineri şi climat iar şi iar - în timp ce republicanii nici măcar nu fac astfel de promisiuni”.
Independent - Cornel West
Activistul politic, filosoful și academicianul Cornel West face o încercare de a atrage alegători mai progresiști, pro-democrație.
West, în vârstă de 71 de ani, a candidat inițial din partea Partidului Verde, dar în octombrie a spus că oamenii „vor mai degrabă politici bune în detrimentul politicilor partizane” și s-a auto-declarat independent. El a promis că va pune capăt sărăciei și va garanta accesul la locuințe.