Agricultorii vin să protesteze la Președinție: Venim fără tractoare și cu drapelul țării
Fermierii vin pe 19 septembrie să protesteze în fața Președinției, pentru a cere modificarea legii privind măsurile de sprijin pentru agricultorii afectați de seceta și arșița din acest an. Anunțul a fost făcut de directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău, care a precizat că o cerere prealabilă privind organizarea protestului a fost înregistrată la Primăria capitalei și la Inspectoratul de Poliție Chișinău.
„Am înregistrat o declarație prealabilă care notifică autoritățile publice și poliția că mâine, 19 septembrie, cu începere de la ora 12:00, fermierii din toată țara vor veni în fața Președinției ca să protesteze, fără tractoare, și să solicite modificarea legii care a fost votată de Parlament în ziua de 13 septembrie cu privire la seceta din anul 2024”, a declarat directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, într-un video publicat pe Facebook.
Totodată, Alexandru Bădărău a îndemnat toți fermierii din țară, inclusiv din alte asociații de agricultorii, să se alăture protestului din fața Președinției, pentru a pune presiune publică asupra instituțiilor de stat, ca să ia în considerare propunerile înaintate de agricultori.
„Chemăm toți agricultorii să vină să manifeste dezacordul față de această lege și să convingem președintele țării că această lege trebuie întoarsă în Parlament și modificată, cel puțin, după modelul pe care l-a adoptat Guvernul din România. Asta a fost principala solicitare a Asociației „Forța Fermierilor” deja de trei luni”, a mai declarat Alexandru Bădărău.
Agricultorii protestează deja de două zile cu tehnica agricolă în raioanele țării. Ei cer demisia ministrului Agriculturii și solicită discuții cu președintele Parlamentului Igor Grosu, șefa statului Maia Sandu, premierul Dorin Recean și guvernatoarea Băncii Naționale.
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, i-a invita pe fermieri la discuții, pentru a-i inform despre rezultatele vizitei sale la Bruxelles, unde a lansat apelul de constituire a Fondului de solidaritate și dezvoltare pentru agricultura moldovenească, la care să contribuie țările membre ale UE. Totuși, fermierii spun că vor merge la Ministerul Agriculturii când acolo va fi alt ministru.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Fermierii sunt nemulțumiți de legea aprobată de Parlament în cadrul ședinței din 13 septembrie, prin care a fost suspendată obligația de plată față de creditori pentru o perioadă de șase luni și aprobat un suport pentru anumite categorii de agricultori de gestionare a efectelor secetei din anul curent.
Agricultorii susțin că măsurile nu sunt suficiente și cer ca legea să fie întoarsă urgent în Parlament, pentru a fi operate modificări, astfel încât toți fermierii să beneficieze de ajutor, nu doar anumite categorii.
Pe 19 septembrie și veteranii de război vor organiza, începând cu ora 10:00, un protest în fața Parlamentului. Aceștia acuză conducerea țării de faptul că „nu au îndeplinit promisiunile și nu au soluționat problemele veteranilor de război”.