Agricultorii afectați de intemperii au 20 de zile la dispoziție pentru a solicita compensații de la AIPA
Începând cu ziua de joi, 15 februarie, agricultorii pot solicita de la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) suport pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale din anul 2023. Potrivit ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, sunt vizați fermierii care au fost afectați de secetă și cei șapte agenți economici din raionul Edineț, care au înregistrat pagube considerabile după furtunile și grindina de la finele lunii iulie.
Agricultorii pot depune dosarele timp de 20 de zile lucrătoare, adică până pe 13 martie inclusiv. Cei care intenționează să solicite ajutor de la stat trebuie să prezintă următoarele documente:
- cererea de acordare a ajutorului financiar;
- declarația pe propria răspundere privind completitudinea cererii și veridicitatea informației din documentele prezentat;
- copia certificatului de înregistrare a gospodăriei țărănești sau extrasul din Registrul de Stat al persoanelor juridice;
- copia actului de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole/mijloacelor fixe de calamitățile naturale ale anului 2023;
- copia Raportului statistic nr. 4-AGR „Totalurile semănatului pentru recoltă”, înregistrat la organul teritorial pentru statistică (doar solicitanții care gestionează mai mult de 10 ha de teren agricol și care sunt afectați de secetă la cultura de porumb);
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
- copia actului de înființare și a pașaportului proiectului planației multianuale, după caz;
- certificatul de confirmare eliberat de autoritatea reprezentativă a administrației publice locale de nivelul întâi.
Potrivit datelor preliminare, de acest ajutor vor beneficia circa 400 de agricultori. Cifra finală va fi stabilită pe data de 14 martie, când se va finaliza procesul de colectare a dosarelor
Agricultorii ale căror terenuri au fost afectate de secetă în proporție de 60-69% vor beneficia de o compensare totală de 1.000 de lei pentru hectar, iar pentru cei cu terenurile afectate în proporție de 70-79%, compensația constitui 1.500 de lei pentru hectar.
În cazul terenurilor afectate de secetă în proporție de 80-89%, compensația se va ridica la 2.000 de lei pentru hectar, iar terenurile afectate în proporție de 90-100% vor primi cea mai mare compensație - 2.500 de lei pentru hectar.
În mare parte, cea din urmă compensație le va reveni agricultorilor din sudul republicii. Potrivit datelor oficiale, cel mai mare număr de agricultori afectați în proporție de 90-100% sunt cei din raioanele Cahul si Cantemir.