Agenția Internațională pentru Energie Atomică nu a putut stabili cauza incendiului de la centrala din Zaporojie
O echipă a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) au inspectat turnul de răcire deteriorat de la centrala nucleară de la Zaporojie, dar nu a putut stabili imediat cauza incendiului declanșat duminică seară. Despre acest lucru au anunțat luni seara, 12 august, reprezentanții AIEA, scrie Reuters.
Moscova şi Kievul s-au acuzat reciproc de provocarea incendiului la centrala nucleară din Ucraina, Rusia acuzând un atac cu drone, iar Ucraina punând incidentul pe seama unei neglijențe a Rusiei sau a unei incendieri.
Echipa AIEA nu a descoperit niciun indiciu de rămășițe de drone și a evaluat că este improbabil ca sursa incendiului să se afle la baza turnului de răcire, a precizat AIEA într-un comunicat de pe site-ul său.
„Echipa nu a putut trage o concluzie definitivă asupra cauzei incendiului până acum pe baza descoperirilor și observațiilor”, a menționat agenția.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Nici Moscova și nici Kievul nu au raportat semne de radiație crescută. AIEA susține că pagubele au fost cel mai probabil concentrate în interiorul turnului de răcire, la nivelul duzei de distribuție a apei, la o înălțime de zece metri.
„Echipa a confirmat că nu existau semne semnificative de perturbare provocate de resturi (de drone - n.red.), cenușă sau funingine localizate la baza turnului de răcire”, a precizat AIEA.
Rusia a ocupat centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, la puțin timp după invazia sa asupra statului vecin din februarie 2022.