Acoperiș renovat și pereți termoizolați. Investiție de peste 4 milioane de lei în grădinița din comuna Chetrosu
În satele Chetrosu și Todirești din raionul Anenii Noi au fost construite câte un teren de joacă și câte unul de fitness. Totodată, în comuna Chetrosu a fost reparat acoperișul și termoizolați pereții grădiniței. Lucrările au fost efectuate în cadrul Programului Național Satul European.
Aproximativ 100 de copii din comuna Chetrosu, raionul Anenii Noi, merg acum la o grădiniță renovată, datorită Programului Național „Satul European”, ediția I. Proiectul a prevăzut schimbarea în totalitate a acoperișului și termoizolarea pereților. Grădinița „Prichindel” a fost construită în anul 1970. Timp de peste jumătate de secol acoperișul instituției nu a fost reparat capital niciodată, precizează Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL).
Totodată, prin Programul Național „Satul European Expres” în satele Chetrosu și Todirești, care sunt parte a comunei Chetrosu, au fost construite câte un teren de joacă și câte unul de fitness. Noile spații destinate copiilor au fost dotate cu tobogane, bănci și nisipiere.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Totodată, pentru a asigura securitatea și durabilitatea bunurilor achiziționate, administrația publică locală a instalat iluminat public, a construit căi de acces și a montat camere de supraveghere video în tot perimetrul terenurilor, mai anunță ONDRL.
Proiectul de renovare a grădiniței „Prichindel”, realizat în cadrul Programului „Satul European”, ediția I, a costat peste 4,2 milioane de lei. Trei milioane de lei au fost alocate de către Guvernul R. Moldova, restul sumei reprezintă contribuția primăriei Chetrosu.
Proiectul de amenajare a două terenuri de agrement pentru copii și a două terenuri de fitness pentru adulți, realizat prin Programul Național „Satul European Expres”, a avut un buget de aproape 570 de mii de lei. Din suma totală, 450 de mii de lei reprezintă contribuția Guvernului, iar cu aproape 120 de mii de lei a contribuit comunitatea locală.
Comuna Chetrosu, inclusiv satul Todirești, are o populație de aproximativ 3800 de locuitori, dintre care în jur de 630 sunt copii.