Accident la Sîngera, provocat de o polițistă beată: O femeie a murit, iar două copile au fost transportate la spital

Accident la Sîngera, provocat de o polițistă beată: O femeie a murit, iar două copile au fost transportate la spital
Sursa foto, simbol: gds.ro

O femeie a decedat, iar două copile au fost transportate la spital, în urma unui accident provocat de o polițistă, în noaptea de luni spre marți, 29 august.  În cazul șoferiței, aparatul Drager a arătat o concentrație de alcool de 0,51 mg/l în aerul expirat, ea fiind reținută pentru 72 de ore.

Oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 01:40 despre comiterea unui grav accident rutier în comuna Sîngera.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că, șoferița automobilului de marca Toyota a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar, tamponând trei pietoni.

„În urma impactului, o femeie de 30 de ani a decedat pe loc,  iar două minore de 6 și 17 ani au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Colegii noștri au stabilit că la volanul mașinii se afla o tânără de 22 de ani, angajată a Inspectoratului Național de Securitate Publică. Aceasta deține permis de conducere și se afla în afara orelor de serviciu”, a precizat Poliția.

Testată alcoolscopic la locul accidentului, aparatul Drager a arătat o concentrație de alcool de 0,51 mg/l în aerul expirat.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, iar șoferița a fost reținută pentru 72 de ore.

Organul de urmărire penală efectueazăacțiunile procesual penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, tânăra fiind suspendată din funcție.