Un cerb nobil, lovit de o mașină lângă Bahmut. Animalul a murit la scurt timp după impact
Un accident cu implicarea unui cerb s-a produs în raionul Călărași. Despre acest lucru a anunțat șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, care a publicat și imagini cu cerbul și cu o mașină avariată. Potrivit Poliției, animalul a murit la scurt timp după impact.
Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului a precizat că accidentul a avut loc în apropiere de localitatea Bahmut.
Ulterior, ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a precizat pentru UNIMEDIA că cerbul nobil a fost lovit frontal de o Dacia Duster, condusă de un bărbat născut în anul 1959.
„În urma impactului, nicio persoană nu a avut de suferit. Animalul a decedat la scurt timp din cauza rănilor suferite”, a precizat Mariana Bețivu.
Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului a declarat pentru Autoblog.md că decizia cu privire la sancțiune va fi luată după stabilirea tuturor circumstanțelor.
Conform legislației R. Moldova, amenda care se dă pentru nimicirea, chiar și neintenționată, a cerbului nobil, alături de cea pentru un elan, constituie 500 de unități convenționale, echivalentul a 25.000 de lei.