Accident grav la Telenești. Un șofer a murit, iar alte două persoane au ajuns la spital
Un bărbat de 29 de ani a murit, iar alte două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident produs joi seara pe traseul R-6, în apropierea localității Zahareuca, raionul Telenești. În accident au fost implicate trei vehicule.
Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției, o femeie de 34 de ani, aflată la volanul unui Renault, s-a ciocnit, din motive care urmează să fie stabilite, cu un autocamion condus de un bărbat de 29 de ani. În urma impactului, șoferul autocamionului a pierdut controlul vehiculului, a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit cu un Ford Transit, condus de un bărbat de 57 de ani. Din nefericire, șoferul autocamionului a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat.
Conducătorul Fordului și un pasager de 31 de ani care se afla în autocamion au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferii au fost testați pentru consumul de alcool, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.