Absorbția Universității din Cahul de către UTM, tot mai aproape. Admiterea din 2026 ar putea fi gestionată de o singură instituție
Hotărârea privind absorbția Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul de către Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) ar putea fi adoptată în curând, după finalizarea evaluării opțiunilor discutate cu mediul academic din Cahul. O nouă rundă de consultări este programată pentru 11 decembrie, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.
Ministrul a explicat că unificarea celor două instituții ar aduce beneficii importante, precum resurse financiare suplimentare, modernizarea programelor de studii și integrarea într-o comunitate academică mai puternică.
„În funcție de cum vor evolua discuțiile, am putea, săptămâna viitoare sau peste o săptămână, să mergem înainte cu hotărârea de Guvern care va stabili procesul de absorbție. Acesta ar însemna ca admiterea din septembrie 2026 să fie făcută de o singură instituție pentru ambele centre universitare”, a menționat Dan Perciun.
El a respins speculațiile potrivit cărora fuziunea ar urmări menținerea actualei conduceri a UTM. Modificările propuse la Codul Educației, ce permit rectorilor implicați în procese de absorbție să obțină un al treilea mandat, au fost necesare pentru a asigura continuitatea după reformele ample din sector, a precizat ministrul.

Potrivit ministrului, Universitatea din Cahul se confruntă cu dificultăți financiare și cu o ofertă educațională limitată, ceea ce afectează atractivitatea instituției. Prin absorbție, universitatea ar putea extinde programele de studii și ar putea atrage mai multe cadre didactice, în condițiile în care, în prezent, instituția are doar 46 de profesori, dintre care zece sunt deja la pensie.
La Universitatea din Cahul sunt înscriși 879 de studenți la nivel de licență, peste jumătate optând pentru forma de învățământ fără frecvență.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram

