A ocupat funcțiile de consilier și șofer, în aceeași perioadă. Un funcționar public din raionul Căușeni, în vizorul ANI (DOC)

A ocupat funcțiile de consilier și șofer, în aceeași perioadă. Un funcționar public din raionul Căușeni, în vizorul ANI (DOC)
Foto simbol: pexels.com

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a efectuat controlul regimului juridic al incompatibilităților în privința consilierului local Țapu Mihail din raionul Căușeni. Prin actul de constatare emis, inspectorul de integritate a constatat încălcarea acestui regim juridic prin nesoluționarea în termen legal a situației de incompatibilitate, generată de exercitarea simultană a mandatului de consilier sătesc și a funcției de șofer în Primăria satului.

Deoarece consilierul Mihail Țapu nu a avut abateri similare anterior pe domeniul de competență al ANI, inspectorul de integritate nu a aplicat interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv cea de consilier, a explicat ANI.

Actul de constatare poate fi contestat de părțile cointeresate în termen de 30 de zile de la emitere.

Decizia ANI în urma controlului:

.1. Se constată că Mihail Țapu a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prin nesoluționarea în termenul legal a situației de incompatibilitate, generată de exercitarea simultană a mandatului de consilier în Consiliulsătesc Copanca, raionul Căușeni și a funcției de șofer în Primăria satului Copanca, raionul Căușeni.

2.Se aduce la cunoștința lui Mihail Țapu actul de constatare și se informează despre dreptul de a-l contesta, în termen de 30 zile de la emitere la Curtea de Apel Chișinău.