A fost inaugurat laboratorul pentru integrarea învățământului ingineresc din cadrul Universității de Stat din Cahul

A fost inaugurat laboratorul pentru integrarea învățământului ingineresc din cadrul Universității de Stat din Cahul
Sursa foto: Facebook/Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Laboratorul pentru integrarea învățământului ingineresc a fost deschis la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.

În cadrul acestuia, au fost create și dotate cu echipamente și utilaje două spații unde studenții pot efectua cercetări și expertize ale calității produselor alimentare, dar și a indicatorilor ce țin de calitatea mediului.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Investițiile au fost făcute din grantul de peste 453 mii de euro oferit în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.

Studenții Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” au parte de condiții mai bune de instruire, după ce instituția a fost renovată  în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”. Datorită grantului de peste 453.000 de euro, Universitatea a fost dotată cu două laboratoare și programe de master noi.

Universitatea de Stat din Cahul a fost renovată. Studenții se bucură de laboratoare și programe de studii noi
Studenții din Cahul au parte de condiții mai bune de instruire, în cadrul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Instituția a fost renovată și dotată cu două laboratoare și programe de master noi, datorită unui grant de peste 453.000 de euro oferit în cadrul Proiectului „Învățământul Supe…