20 de rachete antigrindină au fost lansate într-o singură seară în nordul țării
Ploile puternice și norii cu potențial de grindină au mobilizat, pe 15 iunie, unitățile speciale din Edineț și Soroca. În mai puțin de o oră și jumătate, specialiștii au intervenit asupra a cinci formațiuni noroase periculoase.
Unitățile speciale din Edineț și Soroca au lansat în total 20 de rachete antigrindină. Serviciul Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice anunță că intervențiile s-au desfășurat între orele 20:00 și 21:26. În acest interval au fost prelucrate cinci formațiuni noroase periculoase, apărute pe fondul ploilor, descărcărilor electrice și intensificării proceselor atmosferice.
Pentru reducerea riscului de grindină au fost folosite 15 rachete de tip Loza-7 și cinci rachete de tip Loza-2.
De la începutul actualului sezon de protecție antigrindină, specialiștii au intervenit asupra a 240 de formațiuni noroase și au utilizat 1.160 de rachete. În total, până acum au fost înregistrate zece zile în care au avut loc astfel de intervenții.