18 obiecte explozive, neutralizate într-o lună. Apelul geniștilor în sezonul lucrărilor agricole

18 obiecte explozive, neutralizate într-o lună. Apelul geniștilor în sezonul lucrărilor agricole
Sursa foto: Ministerul Apărării al R. Moldova

În luna februarie anul curent, geniștii Armatei Naționale au neutralizat 18 obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării. Potrivit maiorului Ivan Cornegruța, în perioada menționată, obiectele au fost descoperite în Chișinău, Dubăsari, Ialoveni, Ștefan Vodă, Leova, Anenii Noi și Hâncești.

Potrivit serviciului geniu al Armatei Naţionale, în sezonul lucrărilor agricole, posibilitatea de a descoperi obiecte explozive neidentificate în sol crește. Astfel, în cazul în care descoperiți elemente de muniții, geniștii fac apel către cetățeni să respecte următoarele reguli:

  • Să nu atingeți muniţiile cu mâna sau cu alte obiecte;
  • Să nu loviți sau să să mișcați muniţiile;
  • Să nu demontați focoasele sau alte elemente de la muniţii;
  • Să nu ridicați, transportați sau să le introduceți în diferite încăperi sau locuinţe.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Totodată, în asemenea situaţii trebuie să anunțați imediat autorităţile locale care vor solicita, la rândul lor, intervenţia grupelor de deminare în zonele respective.

Pe parcursul anului trecut, geniștii Armatei Naționale au executat 163 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost depistate și neutralizate 991 de obiecte explozive și 13.031 de cartușe.