12 comunități de pe ambele maluri ale râului Nistru vor putea beneficia de susținere pentru dezvoltarea locală
12 comunități de pe ambele maluri ale râului Nistru vor putea beneficia de susținere pentru dezvoltarea locală. Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a lansat luni un apel în acest sens.
Sunt eligibile comunitățile situate în zona de securitate a malului drept și pe malul stâng al râului Nistru.
În prima etapă, cele 12 comunități selectate vor beneficia de consultanță pentru o mai bună implicare a locuitorilor în procesele de dezvoltare locală, valorificând ideile și potențialul acestora, ceea ce va contribui la îmbunătățirea nivelului de trai și la consolidarea încrederii.
În cea de-a doua etapă, vor fi selectate șase proiecte de infrastructură (câte trei proiecte pentru fiecare mal), care vor fi finanțate în cadrul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Termenul limită pentru participarea la concurs este 13 martie 2024, ora 16:00. Detaliile despre procedura de depunere a cererilor și/sau despre conținutul dosarelor pot fi accesate AICI.
Potrivit PNUD, vor avea prioritate localitățile care au experiență anterioară în implementarea proiectelor de dezvoltare, vor demonstra sustenabilitatea ideilorn și pun accent pe consolidarea încrederii.
Reprezentanții comunităților și ai actorilor implicați în procesele de dezvoltare locală sunt invitați să participe la sesiuni de informare despre concurs. Sesiunile se vor desfășura în limbile română și rusă.
Persoanele care vor să participe la sesiunea de informare în limba română (21 februarie, Chișinău), se pot înregistra AICI, iar cei care vor să participe la sesiunea de informare în limba rusă (20 februarie, Tiraspol), se pot înregistra AICI. Ulterior, urmează să fie organizate alte două sesiuni de informare, în format online.