Ziua Drapelului de Stat va fi celebrată în cadrul unei ceremonii solemne la Guvern

Ziua Drapelului de Stat va fi celebrată în cadrul unei ceremonii solemne la Guvern
Sursa foto: Guvernul R. Moldova

Ziua Drapelului de Stat va fi marcată duminică, 27 aprilie, începând cu ora 08:00, în fața intrării centrale a Casei Guvernului, în prezența conducerii țării. Evenimentul va include prestații ale orchestrei prezidențiale și a gărzii de onoare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a îndemnat cetățenii și instituțiile statului să arboreze cu mândrie tricolorul în fața caselor și pe clădirile publice.

„Să transformăm această zi într-un moment de unitate. Să transformăm această zi într-un moment de unitate, să fim împreună sub tricolor, de Ziua Drapelului de Stat - un simbol care ne unește pe toți”, a declarat Vodă.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990, iar Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la aproape 20 de ani distanță, pe data de 23 aprilie 2010.

Drapelul de Stat este un simbol oficial major al suveranității și independenței țării noastre. Acesta reprezintă o pânză dreptunghiulară, cu proporția dintre înălțimea și lungimea pânzei de 1:2, tripartită vertical egal, începând de la lance în culorile albastru, galben și roșu, și având în mijlocul câmpului galben imaginea Stemei de Stat a R. Moldova, a cărei lățime constituie 1/5 din lungimea drapelului.