Ziua de naștere a poetului Grigore Vieru: Părintele abecedarului „Albinuța” ar fi împlinit astăzi 89 de ani
Astăzi, 14 februarie, Grigore Vieru ar fi împlinit 89 de ani. Marele poet basarabean s-a născut în anul 1935, în satul Pererîta, în prezent raionul Briceni, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. Pe parcursul vieții sale, părintele abecedarului „Albinuța” a semnat peste 60 de cărți de versuri pentru copii și maturi, în care a elogiat mama, patria și limba română, traduse şi editate în 15 ţări. Totuși, ceea ce l-a transformat într-un adevărat erou al poporului a fost implicarea în mișcarea de eliberare națională din Basarabia, alături de Adrian Păunescu, Ion și Doina Aldea Teodorovici sau Ion Vatamanu.
În mod tradițional, pe 14 februarie și în ajunul acestei zile, bibliotecile și instituțiile culturale din țară organizează recitaluri de poezii și expoziții de carte, pentru a omagia astfel creația poetului.
Mai mult decât atât, în anul 2023, R. Moldova a instituit Ziua Naţională a Lecturii, sărbătoare marcată anual anual pe data de 14 februarie, ziua în care s-a născut Grigore Vieru. Tot atunci a fost lansată în premieră campania națională de promovare a lecturii „Cartea Deschisă”.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, președinta Maia Sandu a anunțat că inițiativa „Cartea Deschisă” va continua și în acest an, „cu noi forțe, la turații mai mari”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Inima lui Grigore Vieru a încetat să mai bată pe 18 ianuarie 2009, după ce a devenit victima unui grav accident rutier, produs în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, în timp ce se întorcea de la Cahul spre Chișinău.
La înmormântarea lui au asistat câteva zeci de mii de oameni, pe care sociologul român Dan Dungaciu i-a numit „diviziile lui Grigore Vieru”. Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea regretaților soți Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
Poetul a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” - cea mai veche și înaltă distincție oferită de statul român, în grad de Mare Cruce. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, pe Aleea Clasicilor din Chișinău a fost instalat bustul lui Vieru.
În prezent, câteva școli din R. Moldova, un bulevard din Chișinău și trei străzi din orașele Iași, Alba Iulia și Buzău poartă numele lui Grigore Vieru.