Zile numărate până la alegeri. Moldovenii, îndemnați să verifice valabilitatea actelor de identitate
Până la alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional au mai rămas cinci zile. În acest context, Agenția Servicii Publice (ASP) îndeamnă cetățenii R. Moldova cu drept de vot să verifice valabilitatea actelor de identitate.
Persoanele ale căror acte de identitate au expirat sunt rugate să întreprindă acțiuni de a le preschimba până la data desfășurării scrutinului electoral. Pentru eliberarea actelor de identitate, solicitanții se pot adresa la orice centru multifuncțional al ASP, indiferent de locul înregistrării la domiciliu și/sau reședința temporară.
Cât despre moldovenii aflați în străinătate - aceștia se pot adresa la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale R. Moldova (MDOC). În lipsa MDOC în statul de reședință al solicitantului, cererea respectivă poate fi depusă la orice MDOC.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
De menționat că, duminică, 20 octombrie, centrele multifuncționale vor activa conform unui program special de muncă (07:00-21:00). Astfel, la solicitarea cetățenilor R. Moldova cu vârsta peste 18 ani vor fi eliberate buletine de identitate provizorii și vor fi înmânate buletinele de identitate confecționate.
Cetățenii care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în perioada 20 septembrie – 17 octombrie curent pot ridica actul de identitate până la data de 18 octombrie, inclusiv în cazul în care termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat.
Pentru informații suplimentare, contactați Serviciul suport clienți al ASP la numărul de telefon 14-909 sau (+373) 022-25-70-70 sau pagina oficială asp.gov.md.