Zelenski, despre apelul dintre cancelarul german și președintele rus: „Este exact ceea ce Putin își dorește demult”
Liderul de la Kiev a venit cu o reacție în privința apelului telefonic dintre cancelarul federal german Olaf Scholz și președintele rus Vladimir Putin. În tradiționala sa alocuțiune zilnică, Volodimir Zelenski a confirmat ieri seara că Scholz îl înștiințase că urmează să-l sune pe Putin, lăsând totuși să se înțeleagă că nu este de acord cu această decizie.
„În opinia mea, apelul lui Olaf este o cutie a Pandorei. Acum ar putea urma și alte discuții, alte apeluri - pur și simplu multe cuvinte. Asta este exact ceea ce Putin își dorește demult. Pentru el este foarte important să-și reducă propria izolare, izolarea Rusiei și să poarte negocieri care nu se vor finaliza cu nimic, așa cum a făcut-o timp de zeci de ani. Acest lucru i-a oferit Rusiei posibiltataea sa nu schimbe nimic în politica sa, să nu facă nimic în esență și tocmai asta a dus la acest război. Înțelegem toate aceste provocări acum. Știm cum să acționăm. Și vrem să vă avertizăm: nu va exista un Minsk-3, avem nevoie de o pace reală”, a transmis Zelenski.
Minsk-1 și Minsk-2 reprezintă două acorduri de armistițiu eșuate între Kiev și Moscova, care vizau regiunea Donbas. Parafate în 2014 și 2015, în urma unor negocieri desfășurate la Minsk - capitala Belarusului, acestea prevedeau încetarea focului în estul Ucrainei, în contextul războiului dintre separatiștii susținuți de Rusia și Kiev. Ambele părți s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că în după-amiaza zilei de vineri, 15 noiembrie, Olaf Scholz a discutat la telefon cu Vladimir Putin, acesta fiind primul apel telefonic dintre cei doi lideri din ultimii doi ani.
Scholz a scris pe contul său oficial de X că i-a cerut lui Putin să pună capăt războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei și să-și retragă trupele.
Potrivit RIA Novosti, conversația telefonică a avut loc la inițiativa părții germane, iar Putin i-a spus lui Scholz că „posibilele acorduri cu privire la Ucraina ar trebui să se bazeze pe noi realități teritoriale și să elimine cauzele fundamentale ale conflictului”. Totodată, agenția rusă de stat notase că cei doi oficiali au convenit că asistenții lor vor lua legătura după apel.
Cei doi au discutat telefonic ultima dată în decembrie 2022, când Scholz i-a cerut lui Putin o soluţie diplomatică şi retragerea trupelor ruse din Ucraina.