luni, 27 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Zeci de mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva campaniilor publicitare plătite de stat
Sursa foto: Attila Kisbenedek / AFP

Zeci de mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva campaniilor publicitare plătite de stat

Zeci de mii de persoane au manifestat duminică în capitala Ungariei, Budapesta. Manifestanții l-au acuzat pe premierul ungar Viktor Orban de faptul că irosește banii contribuabililor pe campanii de inducere în eroare a alegătorilor, dar și pentru alimentarea urii în scopuri politice. Acțiunea a fost organizată de Asociația de Teatru „Loupe”, cunoscută pentru piese care explorează probleme sociale. Potrivit acesteia, au participat în jur de 50.000 de oameni, transmite France 24.

Sursa citată notează că Guvernul de la Budapesta intenționează să lanseze în octombrie o „consultare națională” privind impozitele. Potrivit opoziției, consultarea face parte dintr-o serie de chestionare formulate înșelător, menite să consolideze sprijinul pentru politicile lui Orban.

Inițiativa vine în contextul în care un site de știri apropiat guvernării a scris că principalul partid de opoziție intenționează să majoreze impozitele pe venit dacă va câștiga alegerile parlamentare din anul 2026. Partidul TISZA , care, conform sondajelor, îl devansează pe Fidesz - partidul lui Orban, a negat acuzațiile.

Chestionarele sunt trimise prin poștă, însă „consultarea națională” mai prevede spoturi publicitare difuzate la televizor și pe internet, precum și afișe amplasate în spațiile publice.

Conform datelor obținute de săptămânalul HVG, publicitatea care a însoțit o consultare similară de la începutul acestui an, privind apartenența Ucrainei la UE, a costat echivalentul a aproximativ 27,7 milioane de euro.

Guvernul de la Budapesta susține că aceste „campanii de informare” sunt necesare pentru a crește gradul de conștientizare a publicului cu privire la probleme importante.

Asociația de Teatru „Loupe” solicită organizarea unui referendum privind interzicerea reclamelor finanțate de stat care sunt „susceptibile de a induce în eroare, distrage atenția, incită sau provoca ură”.