Mai multe produse cosmetice, retrase de pe piață. ANSP: Conțin substanțe periculoase pentru sănătate

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a retras din comerț zece produse cosmetice, dintre care șase din Coreea de Sud, două din Italia și câte unul din Federația Rusă și Ucraina. Potrivit ANSP, în produsele retrase a fost identificată substanța BMHCA, care are efecte sensibilizante asupra pielii, poate provoca reacții alergice și prezintă risc de afectare a funcției reproductive.
Verificările au fost desfășurate de către inspectorii ANSP, în perioada 19 - 26 iunie. Produsele cosmetice periculoase pentru sănătate au fost depistate în cadrul magazinului „MoonGlow”, în unitățile comerciale „Herb”, precum și în lanțul de magazine „Casa Curată”.
Ca rezultat al deficiențelor constatate, ANSP a dispus agenților economici: interzicerea plasării pe piață, retragerea din comerț, rechemarea imediată de la consumatori și declararea acestor produse ca fiind inutilizabile. În context, ANSP recomandă consumatorilor să evite utilizarea produselor menționate și să le returneze la unitățile comerciale de unde au fost achiziționate.
Agenții economici din domeniu sunt îndemnați să respecte cerințele legale în vigoare, în special, cu referire la verificarea compoziției produselor comercializate și îndeplinirea obligației de notificare prealabilă înainte de plasarea acestora pe piață, în scopul protejării sănătății publice.



Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Săptămâna trecută, în rețeaua de magazine „My Skin” au fost depistate produse cosmetice care aveau în compoziție BMHCA, iar ANSP a dispus retragerea acestora din comerț.
Atunci, reprezentanții rețelei cu produse cosmetice coreene au notat că BMHCA este esență parfumată, nu o substanță activă sau toxică. Ingredientul a fost pe larg folosit de către producătorii din Coreea, precum și la nivel global (inclusiv în Uniunea Europeană), până de curând.
Începând cu 1 martie 2022, Comisia Europeană a inclus BMHCA pe lista ingredientelor interzise în produse cosmetice.În R. Moldova, care urmează parcursul de armonizare cu normele europene, restricțiile privind acest ingredient au intrat în vigoare în anul 2024.