Wizz Air își diversifică oferta pentru pasageri - patru destinații noi
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” anunță extinderea destinațiilor operate de compania aeriană Wizz Air, care va lansa patru rute directe din capitala Republicii Moldova către Cologne (Germania), Rimini (Italia), Rodos (Grecia) și EuroAirport Basel-Mulhouse-Freiburg (Elveția/Franța/Germania).
Noile conexiuni vor fi operate etapizat, începând cu lunile mai și iunie 2026. Rutele către Cologne și Basel-Mulhouse-Freiburg vor fi inaugurate în luna mai, iar cele către Rodos și Rimini vor debuta în iunie. Această extindere va consolida conectivitatea Republicii Moldova cu importante centre economice și turistice din Europa.
„Dezvoltarea rețelei de rute operate pe Aeroportul nostru reflectă cererea tot mai mare de trafic aerian și rolul aeroportului în asigurarea conectivității regionale și europene. Noile rute anunțate de Wizz Air contribuie la creșterea accesibilității directe către piețe-cheie, diversifică oferta de transport aerian și se aliniază obiectivelor strategice ale aeroportului privind eficiența operațională, dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea experienței pasagerilor”, a declarat Sergiu Spoială, administratorul Aeroportului.
Noile rute completează rețeaua existentă Wizz Air din Chișinău, oferind pasagerilor acces direct către destinații europene relevante atât pentru călătorii de agrement, cât și pentru cele de afaceri.

