Vremea rea a făcut ravagii în România. Un tânăr a murit lovit de fulger, iar un pod s-a surpat

Vremea rea a făcut ravagii în România. Un tânăr a murit lovit de fulger, iar un pod s-a surpat
Imagine cu caracter ilustrativ

Vremea rea a făcut ravagii în România. Doi tineri din județul Caraș-Severin au fost loviți aseară de fulger, iar un pod din județul Maramureș s-a surpat, traficul rutier fiind sistat, transmite presa de peste Prut.

Potrivit Agerpres, cei doi tineri în vârstă de 25 și de 26 de ani se plimbau în seara zilei de vineri, 23 mai, în localitatea Turnu Ruieni. Cei doi au fost loviți de fulger când au ajuns la locul numit Piatra Turnului. Tânărul de 26 de ani a decedat pe loc, iar celalălalt a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Aceeași sursă notează că o porțiune a podului peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură al municipiului Baia Mare, s-a surpat în dimineața zilei de sâmbătă, 24 mai. Primarul de la Baia Mare, Doru Dăncuș, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în timp ce circulația rutieră pe pod a fost închisă.

Mai devreme, Administrația Națională de Meteorologie din România (ANM) a emis o informare meteo de ploi torențiale și răcire accentuată a vremii în sudul, centrul și estul României, valabilă până luni, 26 mai, la ora 20:00.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Potrivit meteorologilor români, în următoarele zile, în zonele menționate se vor înregistra cantități de apă însemnate, iar vremea se va răci accentuat. Aversele vor acumula local 20-30 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp.

Totodată, ANM a emis astăzi noi avertizări cod galben și cod portocaliu de precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. Județele vizate sunt Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Ilfov, București și parțial Covasna și Brașov.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) din România, Raed Arafat, a declarat într-o intervenție la postul Digi24 că s-a decis efectuarea unei manevre de forțe. Mai exacr, trimiterea de forțe din județele Maramureș și Cluj către Bacău, din județele Suceava, Bihor, Mureș și Harghita - către Vaslui, din județele Alba, Sibiu, Covasna - către Galați și din județele Vâlcea și Argeș - către Vrancea. Totodată, șeful DSU a îndemnat populația să respecte recomandările autorităților.

Până duminică, 25 mai, și R. Moldova se află sub cod galben de instabilitate atmosferică. În majoritatea regiunilor din țară sunt prognozate ploi puternice cu grindină și vijelii. Periodic, în special în orele de după-amiază și seară, pe arii extinse se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice cu grindină și vijelii în rafale de până la 18 m/s. În acest context, în mai multe localități din țară există pericol de inundații.

Ploi puternice cu grindină și vijelii. Meteorologii au emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică
Meteorologii au emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în toată țara, în perioada 23 - 25 mai. În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor țării sunt prognozate ploi puternice cu grindină și vijelii. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță că pe 23 și 24 mai, p…

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să evite deplasările în aer liber în timpul furtunilor, mai ales în zonele deschise, sub arbori bătrâni sau în apropierea stâlpilor de electricitate.

În caz de vânt puternic și ploi abundente, specialiștii recomandă oamenilor să se adăpostească de urgență într-o clădire sau într-o mașină care se află departe de firele electrice și copaci. Cei care se află în locuințe trebuie să închidă geamurile și ușile, pentru a preveni pătrunderea apei, dar și să deconecteze aparatele electrice.

Conducătorii auto sunt rugați să reducă viteza în trafic, să mărească distanța de deplasare și să evite frânările bruște. Totodată, aceștia sunt îndemnați să parcheze autovehiculele în zone sigure, departe de copaci, stâlpi sau alte obiecte care ar putea cădea.

Mai mult, populația este rugată să nu traverseze prin zonele inundate, chiar dacă adâncimea apei pare mică, iar în cazul observării cablurilor electrice căzute la pământ - să evite atingerea acestora.

Autoritățile publice locale și agenții economici care gestionează bazine acvatice sunt îndemnați să verifice starea barajelor, podurilor și căilor de evacuare a apei, în vederea evitării inundațiilor. Aceștia sunt rugați să supravegheze permanent nivelul apei, în special în perioada de vârf a precipitațiilor, și să nu permită acumularea apei peste cota maximă admisibilă.

În situații de risc, păstrați-vă calmul și apelați Serviciul de Urgență 112.