Votat în Parlament! Alegerile prezidențiale din R. Moldova vor avea loc pe 20 octombrie
Deputații au votat proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea datei de 20 octombrie pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale. Documentul a fost înregistrat în Parlament de deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Veronica Roșca.
Conform Codului electoral, data alegerilor pentru funcția de președinte al R. Moldova se stabilește prin hotărârea Parlamentului, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
Potrivit Constituției R. Moldova, poate fi ales președinte cetățeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniți, a locuit sau locuiește permanent pe teritoriul țării nu mai puțin de zece ani şi posedă limba română.
Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram
Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puțin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegerile prezidențiale. În cazul în care nici unul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Câștigătorul este cel care obține cele mai multe voturi în al doilea scrutin.
Mandatul președintelui R. Moldova durează patru ani și se exercită de la data depunerii jurământului până la depunerea jurământului de către președintele nou-ales. În total, un șef de stat poate avea în țara noastră maximum două mandate.