Vladimir Plahotniuc, vizat într-un nou dosar penal pentru fals în acte. Procurorii cer și prelungirea arestului preventiv
Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc este cercetat pentru fals în acte într-un nou dosar penal deschis de autoritățile din Republica Moldova.
În paralel, la ședința de astăzi în dosarul „frauda bancară”, procurorii au solicitat prelungirea arestului preventiv în privința inculpatului, în dosarul privind „frauda bancară”, însă acesta a absentat, scrie TV8.
Inițial, Procuratura Anticorupție a pornit un proces penal pentru confecționarea, deținerea și utilizarea unor acte de identitate falsificate, ridicate în Grecia. Ulterior, după examinarea materialelor acumulate, procesul a fost transformat în dosar penal. Avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, a calificat anterior procedura drept „un artificiu”.

În vara anului 2025, oamenii legii au descoperit în vila de lux închiriată de Plahotniuc în Grecia cel puțin 21 de documente, inclusiv pașapoarte, cărți de identitate și permise de conducere emise de șase state, înregistrate pe cel puțin șapte identități diferite.
În prezent, un singur dosar pe numele fostului lider democrat este examinat în instanță, iar alte cinci se află în faza de urmărire penală. Vladimir Plahotniuc a fost extrădat la Chișinău pe 25 septembrie 2025 și, la prima ședință de judecată la care a fost prezent, s-a declarat nevinovat în dosarul „furtul miliardului”, afirmând că dorește „să facă lumină” în frauda bancară.
Potrivit informațiilor făcute publice anterior, Plahotniuc ar fi beneficiat de peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro în schema cunoscută drept „furtul miliardului”. Inculpatul riscă până la 20 de ani de închisoare și pledează nevinovat.
Procurorii mai investighează alte trei cauze penale care îl vizează, și anume escrocheriile de la întreprinderea de stat „Metalferos”, procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte și dosarul „Kuliok”, în care este cercetat și Igor Dodon.

Amintim că astăzi, 17 februarie, Vladimir Plahotniuc a fost adus silit la Curtea Supremă de Justiție în dosarul cunoscut public drept „sacoșa neagră”, în care fostul președinte Igor Dodon este acuzat de corupere pasivă și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unei organizații criminale. Vladimir Plahotniuc urma să fie audiat în calitate de martor al acuzării, însă a refuzat să facă declarații, invocând statutul său într-o cauză aflată în faza de urmărire penală și dreptul la apărare.
La ședința de judecată s-a prezentat și fostul președinte și liderul PSRM, Igor Dodon. Însă când a ajuns la sediul CSJ, Vladimir Plahotniuc fusese deja escortat înapoi în penitenciar. Socialistul Igor Dodon susține că apariția unui martor nou (n.r. Vladimir Plahotniuc) a determinat decizia sa de a participa personal la proces și afirmă că ar fi avut mai multe întrebări pentru fostul lider democrat, însă, potrivit lui, „domnul Plahotniuc, fiind vizat în mai multe dosare, are dreptul să dea declarații sau să nu dea”.



