Viktor Orban și Donald Trump se vor întâlni pe 7 noiembrie la Washington
Premierul ungar Viktor Orban și președintele american Donald Trup se vor întâlni săptămâna viitoare la Washington. Potrivit Reuters, șeful de cabinet al lui Orban, Gergely Gulyas, a anunțat că întrevederea va avea loc pe 7 noiembrie.
Sursa citată notează că Orban ar intenționa să discute o posibilă cale de a realiza o întâlnire SUA–Rusia, care să aibă drept scop intermedierea păcii în Ucraina, și, concomitent, să solicite o scutire de la sancțiunile energetice americane.
De asemenea, Gergely Gulyas a spus că Orban și Trump vor încheia acorduri privind cooperarea în domenii precum energia, industria de apărare, economia și finanțele.
„Unele dintre acestea au fost deja negociate, în timp ce în alte cazuri discuțiile sunt încă în desfășurare”, a precizat Gulyas.
Amintim că Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, urmau să se întâlnească la Budapesta.
Totuși, pe 22 octombrie, liderul de la Casa Albă a anunțat că întrevederea a fost anulată, invocând lipsa de progres în eforturile diplomatice și sentimentul că momentul nu a fost bine ales. În aceeași zi, Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului de Trezorerie al SUA (OFAC) a anunțat noi sancțiuni împotriva companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil.

Acum câteva zile, Orban afirmase că va discuta cu Trump despre sancțiunile americane, în cadrul unei întâlniri planificate.
Joi, Gulyás a declarat că aceste sancțiuni nu afectează direct importurile de petrol ale Ungariei, iar obiectivul țării este să mențină această situație și să obțină o scutire de la măsuri.
Prim-ministrul Ungariei și președintele SUA sunt aliați apropiați, șeful guvernului de la Budapesta fiind singurul lider european care și-a declarat sprijinul pentru Trump în prima sa campanie electorală din 2016. Aceasta va fi prima întâlnire bilaterală dintre cei doi de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.
