VIDEO/ Un avion rusesc în care erau aproape 160 de pasageri a aterizat de urgență pe un câmp
Un avion rusesc cu aproape 16o de persoane la bord a aterizat la sol în apropiere de un sat din regiunea Novosibirsk. Reprezentanți de la sediul regional al Ministerului rus Situațiilor de Urgență au precizat pentru TASS că nu există victime.
Responsabili de la Parchetul Transporturi din Siberia de Vest au declarat că la bordul avionului se aflau 159 de pasageri, dintre care 23 de copii, și 6 membri ai echipajului, fiind organizată o inspecție.
Șeful regiunii Omsk, Vitali Khoțenko, a spus pentru TASS că avionul Ural Airlines a efectuat o aterizare de urgență la sol în apropierea satului Ubinskoe, regiunea Novosibirsk, din cauza unor probleme cu sistemul hidraulic.
„Avionul de pe ruta Soci-Omsk și-a pierdut sistemul hidraulic și a efectuat o aterizare de urgență în regiunea Novosibirsk. La bord erau 159 de pasageri, dintre care 23 copii. Echipajul era format din doi piloți și patru însoțitori de bord. Potrivit datelor preliminare, nu există victime. Salvatorii lucrează la fața locului. Ținem totul sub control”, a detaliat guvernatorul.
Mai târziu, el a raportat că o aeronavă de asistență pentru zbor s-a îndreptat la fața locului.
Șeful districtului Ubinski, Oleg Koniuk, a spus că fuzelajul avionului nu a fost distrus, iar oamenii s-au evacuat singuri din avion.