VIDEO/ Sesizare la CC: Comuniștii și socialiștii contestă Legea cu privire la votul prin corespondență
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională (CC), prin care a contestat Legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență, aprobată de Parlament pe 26 aprilie curent și promulgată de către președinta Maia Sandu pe 8 mai.
Sesizarea a fost depusă de către vicepreședintele Parlamentului și președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea. Potrivit acestuia, legea respectivă încalcă principiile constituționale și internaționale care garantează drepturi egale tuturor alegătorilor, indiferent de locația lor.
„Înțelegem că în cadrul alegerilor prezidențiale din anul 2020, anume în aceste secții de votare, Maia Sandu, candidatul la funcția de președinte, a obținut cel mai mare număr de voturi – între 94 și 97 de procente. Adică înțelegem foarte bine de ce au fost selectate aceste țări și în ce condiții inegale vor vota restul alegătorilor din alte țări europene, Federația Rusă, etc”, a precizat Bătrîncea.
Amintim că proiectul de lege privind implementarea parțială a votului prin corespondență a fost votat în lectură finală pe 26 aprilie. Ulterior, pe data de 8 mai, Președinta Maia Sandu a promulgat legea. Documentul reglementează principiile de exercitare a dreptului la vot prin corespondență, procedurile electorale specifice, precum și atribuțiile organelor electorale care vor organiza această metodă alternativă de exercitare a dreptului la vot.
Votul prin corespondență, implementat în premieră de țara noastră la alegerile prezidențiale din toamnă, va putea fi realizat în țările în care R. Moldova nu are stabilite relații diplomatice, în țările aflate în conflicte militare și în țările în care nu se respectă standardele internaționale privind desfășurarea alegerilor libere și corecte.
În schimb, potrivit documentului, această procedură va putea fi desfășurată în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda.