VIDEO/ Percheziții la șase persoane din Cimișlia și Comrat, în dosare de corupere electorală

VIDEO/ Percheziții la șase persoane din Cimișlia și Comrat, în dosare de corupere electorală
Sursa foto: CNA

Oamenii legii au descins cu percheziții la șase persoane din Cimișlia și Comrat, în cadrul a două cauze penale pornite pe faptul coruperii electorale și finanțării ilegale a partidelor politice. Acțiunile vizează domiciliile și automobilele celor șase persoane fizice, afiliate formațiunii respective, anunță Centrul Național Anticorupție (CNA).

Potrivit datelor urmăririi penale, cele șase persoane au fost documentate în procesul de corupere a alegătorilor pentru referendumul și scrutinul electoral care a avut loc pe 20 octombrie 2024, întocmirea listelor cu persoane interesate, centralizarea informațiilor despre acestea, transmiterea datelor personale ale acestora unor terțe persoane/instituții financiare din afara R. Moldova pentru ca ultimii să obțină remunerații ilicite pentru exercitarea dreptului de vot.

„În cadrul acțiunilor de urmărire penală din această dimineață, de la fața locului au fost ridicate telefoane mobile, mijloace bănești și înscrisuri de ciornă. Toate persoanele, supuse perchezițiilor, sunt recunoscute în calitate de bănuit”, anunță CNA.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei. Totodată, persoanele care denunță schema și cooperează cu organul de urmărire penală, inclusiv predau lucrurile transferate lor într-un mod ilegal, pot fi eliberate de răspundere penală sau contravențională.

Compromiterea scrutinului din 20 octombrie: La Chișinău, Orhei, Rezina și Nisporeni au loc percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii desfășoară acțiuni percheziții în capitală și în mai multe localități din raioanele Orhei, Rezina și Nisporeni. Acțiunile de urmărire penală au loc în contextul dosarelor de corupere electorală și finanțare ilicită a partidelor politice, s…

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat anterior un videoclip informativ despre lupta oamenilor legii cu rețeaua creată de oligarhul Ilan Șor, în încercarea de a deturna alegerile din R. Moldova. Oamenii legii estimează că, la finalizarea anchetelor, numărul persoanelor implicate în schemele criminale Șor va depăși considerabil 300 de mii de oameni, iar sumele alocate doar pentru corupere electorală, în ultimii doi ani, ar putea să se ridice la ordinul sutelor de milioane de dolari.

Peste 132.000 de cetățeni, conectați la rețeaua lui Șor. Cum luptă oamenii legii pentru a proteja alegerile
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat astăzi un videoclip informativ în care este prezentat cum rețeaua creată de oligarhul Ilan Șor încearcă să deturneze alegerile din R. Moldova. De asemenea, sunt publicate rezultatele preliminare din anchete și munca autorităților în luptă cu criminalita…

Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.