VIDEO/ Oleg Spînu a cântat alături de Andra, la Bacău: S-a întors să-și facă pașaportul, dar a ajuns și la concert
Moldoveanul Oleg Spînu, concurentul care s-a clasat pe locul trei în marea finală „Românii au talent”, a cântat în acest weekend alături de interpreta română Andra, la Bacău.
La concertul „Tradițional 2” de la Bacău, Andra și Oleg Spînu au cântat piesa „Bine-i șade mesei mele” din repertoriul artistului moldovean Ion Paladi.
„El vine din Chișinău. Are 16 ani și astăzi și-a dat seama la vamă, că nu mai are pașaport valabil. Vă dați seama că a trebuit să se întoarcă înapoi, să-și facă repede pașaportul și să și ajungă la concert. Ce credeți? A ajuns. E un băiat extrem de talentat. Sunt sigură că l-ați văzut la Românii au talent și vreau să-l primiți cu aplauze pe Oleg”, a spus Andra în timpul concertului de la Bacău.
În luna mai, moldoveanul Oleg Spînu a evoluat în finala concursului televizat „Românii au talent”, unde a ocupat locul trei.
Băiatul de 16 ani, originar din satul Corlăteni, raionul Rîșcani, a cucerit atât publicul, cât și juriul. El cântă la vioara, chitara, fluier, saxofon, dar și cu vocea.
Andra s-a arătat impresionată de prestația lui Oleg, astfel, l-a invitat să cânte alături de ea la Tradițional 2 de la Bacău.