VIDEO/ Lovitură comună R. Moldova-România, sub egida Europol/Eurojust. Grupare de fraude prin call-centre, pe mâna poliţiei
O amplă operațiune comună a autorităților din Republica Moldova și România, cu sprijinul Eurojust și Europol, a dus la reținerea unor persoane suspectate că organizau call-centre prin care înșelau oamenii cu „investiții” false în criptomonede și platforme financiare online.
Dosarul a fost deschis în iulie 2025 de procurorii din Ialoveni, împreună cu polițiștii și ofițerii de combatere a criminalității organizate. Ancheta vizează o grupare care promitea câștiguri rapide și mari, iar în realitate fura bani de la victime.
Potrivit anchetatorilor, suspecții convingeau oamenii să instaleze aplicații de acces la distanță pe telefoane, după care preluau controlul dispozitivelor. Ulterior, deschideau conturi pe platforme de criptomonede și îi determinau pe cei păgubiți să facă transferuri repetate de bani de pe carduri, uneori chiar prin credite luate de la companii de microfinanțare.
În urma investigațiilor, a fost descoperit un call-centru în municipiul Chișinău, unde lucrau operatori, administratori și coordonatori, fiecare cu rol bine stabilit. Din grup făceau parte cetățeni ai Republicii Moldova, Ucrainei, Turciei și României.
În lunile septembrie-decembrie 2025, au avut loc mai multe percheziții, atât în call-centre, cât și la domiciliile suspecților. Oamenii legii au ridicat telefoane, laptopuri, documente contabile, bani în valută, carduri bancare, echipamente informatice, dar și automobile de lux.
Ancheta a arătat că banii erau mutați prin portofele electronice și criptomonede, pentru a fi greu de urmărit. Cu ajutorul analizelor digitale, autoritățile au reușit să identifice traseele financiare și legăturile dintre membrii grupării.
A fost formată o echipă comună de investigații între Republica Moldova și România, iar Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale a identificat bunuri și conturi bancare de peste 9 milioane de lei, care urmează să fie puse sub sechestru.
Pe 17 februarie au fost efectuate noi percheziții în R. Moldova și România. Au fost ridicate trei automobile de lux, bijuterii, telefoane, calculatoare și sume de bani – aproximativ 9.000 de euro, 12.000 de dolari și 18.000 de lei.
Din trei suspecți principali, doi au fost reținuți, iar unul este cercetat în libertate și cooperează cu ancheta. În total, 26 de persoane sunt vizate în dosar.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a identifica toate victimele și pentru a recupera prejudiciile. Cei implicați riscă până la 15 ani de închisoare.
Video: Procuratura Generală