VIDEO/ Înotătorul moldovean Constantin Malachi a cucerit trei medalii de aur la un turneu din Viena

VIDEO/ Înotătorul moldovean Constantin Malachi a cucerit trei medalii de aur la un turneu din Viena
Sursa foto: Mustapha Essanai / Facebook

Înotătorul Constantin Malachi a dominat la turneul Vienna International Swim Meet 24, care s-a desfășurat în perioada 9-12 mai în capitala Austriei. Sportivul moldovean a cucerit trei medalii de aur, toate la stilul bras, pe distanțele 50, 100 și 200 de metri.

Mai întâi, înotătorul nostru a cucerit aurul pe distanța de 100 de metri, fiind cronometrat cu un minut, trei secunde și 94 de sutimi, notează PRO TV Chișinău.

Ulterior, Malachi a defilat pe distanța de 200 de metri, unde a devansat pe podium doi austrieci.

Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram

Sportivul în vârstă de 27 de ani și-a încheiat evoluția în cursa de 50 de metri, în cadrul căreia a obținut un rezultat de 28,72 de secunde.

Potrivit Comitetului Național Olimpic și Sport, în total, în cadrul competiției de la Viena au concurat 600 de sportivi din zece țări.

Constantin Malachi este un înotător din R. Moldova, stabilit de mai mulți ani în Franța. În prezent, tânărul se află în plin proces de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.

0:00
/
Sursa foto: Mustapha Essanai / Facebook