joi, 29 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Nicanor Ciochină, reținut pentru 72 de ore. Detalii despre noua cauză penală pornită pe numele fostului primar de Boldurești
Captură de ecran. Sursa: politik.md

Nicanor Ciochină, reținut pentru 72 de ore. Detalii despre noua cauză penală pornită pe numele fostului primar de Boldurești

ACTUALIZARE (18:24) Poliția a prezentat detalii despre noua cauză penală pornită pe numele lui Nicanor Ciochină. Fostul primar al comunei Boldurești este bănuit că a agresat un bărbat în primăvara anului 2020, aplicându-i lovituri, injurii și nu doar.

„Victima, care întâmpina dificultăți de deplasare, ar fi fost impusă să se deplaseze la locul presupusei fapte (incendierea vegetației), fiind ulterior constrânsă fizic și psihic, iar acțiunile ar fi fost fixate prin fotografii realizate de către acesta (Nicanor Ciochină - n.red.)”, precizează Poliția.

Oamenii legii au fost sesizați recent în privința acestui caz, în prezent fiind verificate și elucidate toate circumstanțele. 

Nicanor Ciochină a fost reținut pentru 72 de ore.

ACTUALIZARE (17:48) Șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco, a confirmat pentru ziar.md că reținerea lui Nicanor Ciochină a avut loc în cadrul unei cauze penale pornite pentru tortură, tratament inuman sau degradant.

Cauza penală a fost inițiată de Inspectoratul Național de Investigații (INI) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

ȘTIREA INIȚIALĂ (17:17) Fostul primar al comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit că a tamponat mortal un adolescent și a fugit de la locul accidentului, a fost reținut de mascați la scurt timp după ce procurorii au cerut nouă ani de închisoare pentru acesta. Potrivit TVR Moldova, reținerea a avut loc în cadrul unui alt dosar penal, în care sunt investigate fapte de tortură comise în 2020 asupra unui localnic.

TVR Moldova și Teleradio-Moldova notează că dosarul este instrumentat de PCCOCS Informația a fost confirmată de către surse din cadrul instituției.

„Revenim cu amănunte după finalizarea măsurilor procesuale urgente”, se menționează într-un răspuns al PCCOCS pentru TVR Moldova.

Momentul reținerii a fost filmat și publicat în spațiul public și de avocatul Dorin Podlisnic, care o reprezintă pe mama adolescentului decedat în celălalt dosar penal în care este vizat Ciochină.

0:00
/0:52

Sursa video: politik.md

0:00
/0:12

Sursa video: Dorin Podlisnic / Facebook

Înainte de a fi reținut, Nicanor Ciochină a participat la o nouă ședință de judecată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în celălalt dosar. Magistrații au dispus prelungirea controlului judiciar în privința lui Ciochină cu încă 60 de zile, măsura preventivă urmând să se aplice până pe 6 aprilie, ora 17:00 inclusiv. 

Totodată, procurorii au cerut nouă ani de închisoare cu executare pentru fostul primar și trei ani de închisoare pentru presupusul său complice, Ion Andronache.

Nicanor Ciochină rămâne sub control judiciar până pe 6 aprilie inclusiv. Procurorii cer nouă ani de închisoare
ACTUALIZARE (12:45) Procurorii cer nouă ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip deschis pentru Nicanor Ciochină și trei ani de închisoare într-un penitenciar deschis pentru presupusul complice, Ion Andronache, transmite TV8. De asemenea, acuzatorii cer ca fostul primar de Boldurești să fie privat de dreptul de a

Amintim că Nicanor Ciochină a fost reținut în februarie 2024, după ce l-ar fi lovit mortal pe Mihăiță Beșliu și ar fi fugit de la locul accidentului, încercând ulterior să șteargă urmele prin înscenarea unei coliziuni. Ulterior, polițiștii l-au reținut și pe presupusul său complice, Ion Andronache.

Inițial, fostul primar de Boldurești s-a aflat după gratii, după care a fost plasat în arest la domiciliu, iar mai apoi - sub control judiciar.

În vara anului 2025, Nicanor Ciochină a participat la alegerile pentru funcția de primar al comunei Boldurești, câștigând un nou mandat. Totuși, decizia a fost anulată, iar Ciochină nu a fost admis la scrutinul repetat.

În tot acest timp, Nicanor Ciochină pledează nevinovat.