VIDEO/ Forfotă în căminele Universității de Stat din Bălți. Cum se pregătesc tinerii de noul an de studii
Studenții universității din Bălți sunt în toiul pregătirilor pentru noul an de studii. Încărcați cu valize cu merinde, haine, cratițe, covoare și perne, tinerii revin în căminele universitare. În timp ce unii dintre ei gospodăresc prin odăi, studenții din anul întâi vin însoțiți de părinți, scrie TVN.
Doina Pașa studiază în anul IV la Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți. Tânăra și-a adus cu ea toate cele necesare, dar cele mai prețioase lucruri sunt fotografiile cu părinții și iubitul ei, pe care i-a lăsat acasă.
„Fiind la pedagogie, desigur, am adus multe caiete, rechizite. Pentru cămin am adus tot ce este necesar: covor, lenjerie de pat, pernă, haine. Am adus și fotografii, să mă uit la ei, pentru că de acum urmează să petrec anul aici, departe de casă”, menționează Doina.
În același cămin locuiește și Maxim Grădinari, care a venit la Bălți din Rezina și spune că nu ar schimba viața din cămin pentru nimic.
„Am venit de acasă cu câteva lucruri: haine, produse alimentare - tot ce este necesar pentru cămin. Să fii student este interesant. Tot ce se petrece aici, în campusul universitar, este o aventură pe întreg parcursul anului”, a conchis tânărul.
Studenții sunt mulțumiți de condițiile din cămine și spun că administrația a avut grijă să repare totul.
„Aici s-a făcut reparație, a devenit cu mult mai comod și confortabil să trăiești în așa condiții”, spune o studentă.
Universitatea de Stat „Alecu Russo” dispune de cinci cămine și pune la dispoziția studenților 934 de locuri de cazare și circa 380 de camere.
„Deja au fost scrise cereri, iar studenții se cazează. Fiecare cămin este dotat cu mașini de spălat. Mașini de uscat avem mai puține, dar sunt și acestea. Duș, aragaze”, a declarat prorectorul universității, Anatolie Ceban.
Potrivit TVN, taxa anuală pentru un loc în căminele universității din Bălți constituie 5.600 de lei, în cazul odăilor pentru două persoane și 4.500 în cazul celor pentru trei sau mai multe persoane. Pentru chiria unui apartament cu o cameră în Bălţi, tinerii trebuie să scoată lunar din buzunar între 2.000 și 5.000 de lei.