joi, 26 martie, 2026
  • USD
  • EUR
VIDEO/ Escrocherii telefonice de peste un milion de lei: grupări infracționale destructurate în Capitală
Sursa foto: Poliția

VIDEO/ Escrocherii telefonice de peste un milion de lei: grupări infracționale destructurate în Capitală

Polițiștii și procurorii au destructurat mai multe grupări infracționale care activau în sectoarele Ciocana, Buiucani și Rîșcani din municipiul Chișinău, acestea fiind implicate în escrocherii ce au generat un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei.

Potrivit datelor anchetei, suspecții contactau telefonic victimele, prezentându-se drept angajați ai instituțiilor bancare, ai poliției sau ai operatorilor de telecomunicații. Sub pretextul unor presupuse tentative de fraudă asupra conturilor bancare, aceștia determinau persoanele vizate să retragă mijloace financiare și să le transmită unor terți sau să divulge date bancare confidențiale.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, au fost reținuți șase bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, inclusiv cetățeni străini.

0:00
/1:27

Sursa foto: Poliția

În cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate carduri bancare, telefoane mobile, înscrisuri ce conțin date de acces, precum și mijloace bănești a căror proveniență urmează a fi stabilită.

Bănuiții au fost plasați în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile. Conform legislației în vigoare, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la opt ani.

Escrocherie la Chișinău! O persoană a fost înșelată cu aproximativ 100 de mii de lei printr-un apel telefonic
O nouă escrocherie a fost înregistrată în această seară în municipiul Chișinău. Potrivit poliției, o persoană a fost înșelată și a rămas fără aproximativ 100 de mii de lei. Poliția precizează că victima a fost contactată telefonic de o femeie necunoscută, care a vorbit în limba rusă și s-a prezentat