VIDEO/ Drone „cu miros de pâine”. O fabrică de panificație din Rusia a început să producă aeronave fără pilot
Fabrica de panificația din orașul rusesc Tambov și-a extins în mod destul de neobișnuit linia de produse. Pe lângă tradiționalele produse de panificație, compania a început să asambleze drone, se laudă reprezentanții fabricii într-un material realizat de postul de stat Rossiya 1.
„Coacem 60 de tipuri de pâine, zilnic de pe transportor ies aproximativ 30 de tone. Concomitent, reușim să producem drone pentru băieții noștri care participă la operațiunea militară specială (n. red. război)”, a declarat directorul general adjunct al fabriciii, Valerii Liașenko, pentru buletinul informativ Vesti Nedeli de la Rossiya 1.
Dronele sunt produse de către inginerii fabricii într-o încăpere separată. În fiecare lună, compania ar produce circa 230-250 de dispozitive fără pilot, care costă 50 de mii de ruble fiecare.
Potrivit sursei citate, după finalizarea războiului din Ucraina, brutăria nu intenționează să înceteze producția dronelor, aparatele urmând să fie utilizate pentru livrarea produselor alimentare către clienți.
Deja de aproape 20 luni, Ucraina este supusă atacurilor din partea trupelor Federației Ruse. La 24 februarie 2022 Kremlinul a început invazia la scară largă în Ucraina.