VIDEO/ „Dragi locuitori, nu vă lăsați folosiți”. Reacția autorităților constituționale la protestul din Copanca

VIDEO/ „Dragi locuitori, nu vă lăsați folosiți”. Reacția autorităților constituționale la protestul din Copanca
Colaj ziar.md

Chișinăul a reacționat la protestul locuitorilor satului Copanca, care se opun racordării la rețeaua energetică de pe malul drept al Nistrului. Într-un mesaj publicat de Biroul politice de reintegrare, vicepremierul Oleg Serebrian îi roagă pe oameni să nu se lase folosiți de „cei care ar fi vrut să ne vadă neputincioși în fața problemelor”.

„Am văzut evenimentele recente din Copanca, bunăoară. Dragi locuitori ai satului Copanca, nu vă lăsați folosiți. Vrem să vă ajutăm, să vă conectăm localitatea la gaz și la curent electric. Nu există cale înapoi, nu vă lăsați seduși de promisiuni privind gaz ieftin și curent electric gratuit. Facem apel la rațiunea dumneavoastră, a tuturor. Împreună, noi toți, ajutați de prietenii și partenerii noștri de dezvoltare, vom depăși și această situație complicată”, a declarat Oleg Serebrian.
0:00
/
Sursa video: Biroul politici de reintegrare

Amintim că locuitorii din Copanca - sat din Zona de Securitate care urmează să fie conectat la rețeaua energetică din dreapta Nistrului, au blocat astăzi lucrările de instalare a pilonilor electrici de către Compania Premier Energy.

Deși au parte zilnic de deconectări cu o durată de cinci ore și beneficiază de gaze naturale doar pentru aragaz, oamenii din localitate se opun racordării la sistemul energetic controlat de autoritățile constituționale, invocând faptul că nu au bani pentru tarife mai mari.

VIDEO/ „Руки прочь!”. Locuitorii satului Copanca se opun racordării la rețeaua energetică de pe malul drept
Locuitorii din Copanca - sat din Zona de Securitate care urmează să fie conectat la rețeaua energetică din dreapta Nistrului, au blocat lucrările de instalare a pilonilor electrici de către Compania Premier Energy. Jurnaliștii de la Studi-L Căușeni informează că oamenii s-au organizat în mașini și a…

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Pe 6 ianuarie curent, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat o serie de măsuri de sprijin pentru locuitorii din 12 sate din Zona de Securitate, care se află sub controlul autorităților constituționale, dar sunt racordate la infrastructura energetică a întreprinderilor de pe malul stâng al Nistrului. Printre măsurile vizate se regăsea conectarea localităților Copanca (Căușeni) și Varnița (Anenii Noi) la rețeaua Premier Energy, care asigură cu energie consumatorii din centrul și sudul R. Moldova.

Pe 13 ianuarie, Premier Energy a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energie (ANRE) solicitarea privind conectarea celor două sate la rețeaua energetică din dreapta Nistrului. A doua zi, ANRE a anunțat că pune în aplicare decizia CSE.