VIDEO/ Două mii de locuitori din nordul țării vor beneficia de apă potabilă adusă de peste Prut
2.000 de locuitori din satul Făleștii Noi, din raionul Fălești, vor avea acces la apă potabilă de calitate, adusă de peste Prut. Grație unei companii române, Făleștii Noi va deveni prima localitate din nordul R. Moldova care va avea în robinet apă adusă de peste Prut, transmite NordNews.
Potrivit sursei citate, Făleștii Noi și Apavital Iași au semnat un contract de concesiune, prin care primăria comunei din nordul R. Moldova a delegat către compania de peste Prut operarea serviciului de alimentare cu apă, și, pe viitor, cel de canalizare și epurare.
„Apavital M a comandat deja o stație de clorinare care urmează să fie livrată și montată aici în perioada următoare”, a declarat directorul general al companiei cu sediul la Iași, Mihail Doruș.
Proiectul de construcție a sistemului de apeduct și canalizare în localitate a demarat încă în 2016, având o valoare de 21 milioane de lei și fiind finanțat de Fondul Ecologic Național (FEN). Cu toate acestea, apa așa și nu a ajuns în gospodăriile sătenilor.
Primarul din Făleștii Noi, Vladimir Bejenari, susține că prin semnarea acordului localitatea soluționează cea mai importantă problemă, la care se lucrează de ani de zile.
„Obiectivul nostru este să asigurăm doar în cazul în care este nevoie de apă potabilă pentru o populație de până la 200-250 de mii de locuitori. Transmiteți-le tuturor colegilor sau confraților din R. Moldova, Apavital nu face profit în urma vânzării apei în R. Moldova”, a declarat președintele consiliului județean Iași, Costel Alexe.
În următorii ani, compania din Iași intenționează să asigure cu apă de calitate raioanele Glodeni, Nisporeni, Ungheni, Fălești, dar și alte 100 de comune, cu o populație de aproape 250.000 de persoane.
La începutul lunii septembrie, grație Apa Vital Iași, peste 350 de gospodării din satul Măcărești, raionul Nisporeni, precum și grădinița din localitate, au obținut acces la apă curată, din România.
Amintim că Ministerul Mediului anunța la începutul lunii august că localitățile Sculeni și Măcărești de pe ambele maluri ale Prutului vor fi asigurate cu apeducte care vor alimenta cu apă din Prut mai multe localități din R. Moldova.