VIDEO/ CSJ a respins demersul. Dodon poate părăsi teritoriul R. Moldova: Decizie corectă, dar târzie
Fostul șef de stat, Igor Dodon, președinte de onoare al Partidului Socialiștilor (PSRM), cercetat în mai multe dosare penale, are dreptul de a părăsi teritoriul R. Moldova. La solicitarea redacției Ziar.md, Procuratura Anticorupție ne-a confirmat informația.
Judecătorii Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins demersul procurorului de prelungire a interdicției cu încă 60 de zile în privința lui Igor Dodon. Decizia a fost pronunțată joi, 14 septembrie.
„Confirmăm că instanța a respins demersul procurorului privind prelungirea măsurii preventive – obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile, în privința inculpatului Igor Dodon, fiindu-i aplicată măsura de constrângere – obligarea de a se prezenta la data și ora ședințelor fixate”, este răspunsul Procuraturii Anticorupție la solicitarea Ziar.md.
Igor Dodon susține că decizia magistraților CSJ este corectă, dar târzie. El susține că va rămâne în R. Moldova, în contextul alegerilor locale, dar vrea să plece cu familia pentru 2-3 zile în afara țării.
„După 180 de zile de arest la domiciliu și 300 de zile de interdicție de părăsire a țării, Curtea Supremă de Justiție a decis să respingă cererea procurorilor pentru o nouă prelungire a interdicției mele de a părăsi R. Moldova. Astăzi, această restricție a fost ridicată. Cred că această decizie este corectă, dar târzie. În același timp, vreau să subliniez că, așa cum am spus de multe ori, nu am de gând să părăsesc R. Moldova. Voi continua să particip la toate ședințele de judecată și să lupt împotriva actualului regim, rămânând acasă în R. Moldova”, a declarat Dodon.
La 19 iulie, magistrații au admis solicitarea procurorilor, astfel, măsura preventivă de control judiciar în privința lui Igor Dodon a fost prelungită cu 60 de zile.
La 18 noiembrie 2022, fostul șef de stat a fost eliberat din arest la domiciliu.
Igor Dodon este primul președinte de țară judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Fostul șef de stat pledează nevinovat.
El este învinuit pe mai multe capete de acuzare – corupere pasivă; organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat; trădare de patrie și îmbogățire ilicită.