VIDEO/ Cerșetorii care simulează dizabilități, în vizorul polițiștilor din capitală. Unii „se însănătoșesc” pe loc

De la începutul anului 2025, Poliția capitalei a identificat 22 de persoane care au recurs la cerșetorie frauduloasă, inducând în eroare trecătorii prin simularea dizabilității sau prezentarea de informații false despre starea lor de sănătate.
În această perioadă, oamenii legii au întocmit 26 de procese-verbale contravenționale pentru simularea dizabilităților și alte cinci pentru cerșetorie bazată pe informații eronate despre afecțiuni grave sau necesitatea unor intervenții medicale costisitoare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Un exemplu relevant este cel al unui bărbat (primul în video) care, deși sancționat de nouă ori, continuă să inducă în eroare trecătorii prin simularea unei dizabilități și solicitarea de ajutor financiar. Polițiștii au ridicat de la acesta patru scaune cu rotile utilizate pentru a obține venituri ilegale”, precizează Poliția.
Cetățenii care observă astfel de cazuri sunt rugați să apeleze la numărul 112, pentru a sesiza autoritățile competente. Potrivit oamenilor legii, deseori, sub masca omului care cerșește poate fi un escroc, iar în spatele lui poate sta o grupare infracțională.