VIDEO/ A patra zi de proteste. Fermierii din Hîncești au blocat pentru scurt timp vama Leușeni
Protestul fermierilor a continuat și sâmbătă, 10 februarie. Agricultori din Hîncești au organizat un marș cu tehnică agricolă la vama Leușeni. Potrivit conducătorului Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, punctul de frontieră a fost blocat pentru circa 20 de minute.
Protestul a început pe 7 februarie. Inițial, fermieri din Cahul au ieșit la o manifestație pașnică, iar peste o zi au organizat un marș cu tractoare, la care s-au alăturat și agricultori din Cantemir.
Ieri, Asociația „Forța Fermierilor” declara că mai mulți fermieri din R. Moldova intenționează să se alăture protestelor agricultorilor din raioanele Cahul și Cantemir. Totodată, reprezentanții Forței Fermierilor au declarat că au fost înștiințați că agricultorii din alte raioane planifică să iasă la protest și luni, 12 februarie.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Anterior, fermierii au venit cu un set de revendicări către autoritățile centrale și au amenințat cu proteste, în cazul în care „nu vor vedea măsuri reale pentru îndeplinirea acestora”, în termen de cinci zile.
Anul trecut, zeci de fermieri au protestat cu tehnica agricolă în Piața Marii Adunări Naționale și au cerut să fie instituit un moratoriu privind calcularea penalităților la creditele luate. Atunci, negocierile cu autoritățile au eșuat, iar agricultorii au plecat cu promisiunea că vor continua să protesteze în raioane.